A început dezbaterea de la Ministerul Justiției pe tema ordonanțelor grațierii și amnistiei. Iordache: Nu vor beneficia de grațiere violatorii, criminalii, corupții și recidiviștii (VIDEO)

A început dezbaterea de la Ministerul Justiției pe tema ordonanțelor grațierii și amnistiei. Iordache: Nu vor beneficia de grațiere violatorii, criminalii, corupții și recidiviștii (VIDEO)

Luni, la ora 10.00, la Ministerul Justiției a început dezbaterea publică pe tema proiectelor de ordonanță de urgență care vizează grațierea unor persoane și modificarea Codurilor Penale.

Dezbaterea poate fi urmărită în direct AICI.

Cameramanii nu au voie să rămână în sală pe timpul dezbaterii, dar reporterilor li s-a permis să asiste.

De grațiere nu vor beneficia nici violatorii, nici criminalii, nici cei acuzați de fapte de corupție, nici recidiviștii, iar condiția principală a fost recuperarea prejudiciului. Al doilea proiect pune în concordanță deciziile Curții cu prevederile Codului Penal. De altfel, săptămâna trecută, CCR a decis că încă șase articole sunt neconstituționale. Deci, după ce apar motivările, vom veni cu modificări.

Suntem deschiși, astfel încât actele normative să corespundă observațiilor și consultării publice”, a declarat Ministrul Justiției, Florin Iordache, la debutul dezbaterii.

A început dezbaterea de la Ministerul Justiției pe tema ordonanțelor grațierii și amnistiei

#DIRECT_ONE_71h5yr#

Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni