MAE: Ambasada României la Roma s-a autosesizat în situația românilor aflați în imobilele supuse carantinei din Mondragone, Italia.

MAE: Ambasada României la Roma s-a autosesizat în situația românilor aflați în imobilele supuse carantinei din Mondragone, Italia.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că Ambasada României la Roma s-a autosesizat în urma unor informații apărute în presa locală, referitoare la situația unor cetățeni români aflați în imobile supuse măsurii carantinei în localitatea Mondragone, regiunea Campania, Italia.

De asemenea, Ambasada a întreprins, în regim de urgență, pentru a identifica persoanele în cauză.

Mai exact, în complexul la care se face referire, pentru care a fost instituită măsura carantinei, locuiesc 14 cetățeni români.

Deși autoritățile italiene au confirmat faptul că au fost înregistrate 49 de cazuri de infectare cu COVID-19, până în prezent, nu există o confirmare dacă cetățenii români se află printre cazurile confirmate cu noul coronavirus.

De asemenea, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Roma nu au fost primite solicitări de asistență consulară referitoare la acest caz.

Un nou focar de COVID-19 în Italia

Joi, Italia a anunțat un nou focar de coronavirus. 46 de angajaţi ai unui depozit din Bologna (44 dintre ei fiind asimptomatici), folosit de o firmă de transporturi şi livrări, au fost depistați cu SARS-CoV-2, scrie aljazeera.com, iar alte două focare au fost depistate în urmă cu două săptămâni la Roma.

Autorităţile sanitare au îndemnat la ‘prudenţă’ după aceste ‘semnale de alertă’, subliniind că ‘circulaţia virusului este încă importantă’.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în Italia

Italia, epicentrul bolii în Europa, a raportat aproape 240.000 de cazuri de infectare. Dintre aceste persoane, peste 186.000 s-au vindecat și au fost externate. Totodată, aproximativ 35.000 de oameni și-au pierdut viața în pensinsulă, din cauza noului coronavirus.

În acest moment, mai sunt puțin peste 18.600 de cazuri active în Italia. Autoritățile spun că 107 dintre acestea sunt grave, potrivit worldometers.info.

Cu toate acestea, de luni, Italia se află pe lista statelor în care românii pot călători fără a mai fi nevoiți să stea în carantină sau izolare, la revenirea acasă, alături de Finlanda, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană).

Așadar, zborurile spre și dinspre aceste state pot fi reluate de pe toate aeroporturile din România

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
07:19 - Kamala Harris este pregătită „să câștige nominalizarea democraților” pentru alegerile prezidențiale din SUA, după retragerea lui Joe Biden
23:53 - Prima reacție a Kremlinului după retragerea lui Joe Biden de la alegerile prezidențiale din SUA. Dmitri Peskov a spus care este „prioritatea” Rusiei
23:35 - România a câștigat Campionatul European U20 Divizia B la baschet
23:14 - Procedura pentru nominalizarea unui nou candidat democrat la președinția SUA. Alte nume vehiculate în afară de Kamala Harris, principala favorită
22:51 - Ștefan Popescu, despre Kamala Harris: Un personaj cu care Biden și anturajul său nu au avut o chimie specială. Nu i s-a delegat niciun dosar important. Nu stă strălucit în sondaje (VIDEO)
22:32 - Un bărbat a murit în timpul unei drumeții în Masivul Vâlcan
22:13 - Liderul republican al Camerei Reprezentanților îi cere demisia lui Joe Biden. Mike Johnson: Perspectivele democraților nu sunt mai bune cu Kamala Harris
21:49 - Donald Trump, după retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială: Va rămâne de departe cel mai slab președinte din istoria țării noastre. Sistemul a făcut tot ce a putut pentru a-l proteja
21:34 - Claudiu Năsui, despre datoria publică a României: Întrebarea este dacă am ajuns la 54% din PIB și avem ce să arătăm. Datoria pentru pensii e total separată și e imensă (VIDEO)
21:01 - Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială din SUA: „Este în interesul partidului meu și în al țării să fac un pas în spate” / A anunțat că o susține pe Kamala Harris