Ministerul Apărării: Vaccinarea anti-COVID-19, posibilă fără programare, în toate spitalele militare din țară, începând din 8 mai

Ministerul Apărării: Vaccinarea anti-COVID-19, posibilă fără programare, în toate spitalele militare din țară, începând din 8 mai
Foto: Hepta - Zuma Press / Md Rafayat Haque Khan

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că începând de sâmbătă, 8 mai, vaccinarea anti-COVID-19 este posibilă în toate spitalele militare din țară, fără programare.

Vaccinare fără programare în toate spitalele militare din România, începând de sâmbătă, 8 mai

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, persoanele cu vârste de peste 60 de ani vor avea prioritate, iar cele de sub 60 de ani se vor putea prezenta la vaccinare fără programare, după ora 14.00 și până la terminarea programului.

„Persoanele cu vârste depeste 60 de anicare doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta, începând de sâmbătă, 8 mai, direct la centrele de vaccinarecare funcționeazăîn cele 11 spitale militare ale Ministerului Apărării Naționale, din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara,pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Populația generală cu vârsta depână în 60 de anicare dorește să se vaccinezefără programare,se va putea prezenta laaceleașicentre,după ora 14.00 și până la terminarea programului normal de lucru, în vederea administrării dozelor de vaccin”, arată sursa citată.

De asemenea, în aceste centre persoanele programate deja în platforma online vor avea prioritate la vaccinare, iar suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.

Persoanele cărora le va fi administrat serul anti-COVID-19 vot fi înregistrate în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare.

Reprezentanții MApN amintesc că, în același timp, continuă maratonul vaccinării în spitalele militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, până marţi, 11 mai.

În cadrul maratonului, populația generală poate primi vaccinul dacă se prezintă la aceste centre fără programare, la orice oră.

România a depășit joi pragul de 100.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 într-un interval de 24 de ore. De asemenea, premierul Florin Cîțu a anunțat că vineri se va trece de 3,5 milioane de persoane vaccinate la nivel național.

Urmăriți B1TV.ro și pe