Ministerul Educației va propune ca elevii din clasele a VIII-a și a XII-a să poată merge la școală și în scenariul roșu. Sorin Cîmpeanu: Vom insista / Examenele naționale vor fi cu prezență fizică

Ministerul Educației va propune ca elevii din clasele a VIII-a și a XII-a să poată merge la școală și în scenariul roșu. Sorin Cîmpeanu: Vom insista / Examenele naționale vor fi cu prezență fizică
Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministerul Educației va propune și va insista ca măcar elevii din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, să poată participa fizic la cursuri în școlile aflate în scenariul roșu, a anunțat sâmbătă seară ministrul Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu:Ministerul Educației va propune ca elevii din clasele a VIII-a și a XII-a să poată merge la școală și în scenariul roșu

„Regulile de distanţare şi prudenţa trebuie respectate. În acelaşi timp, pentru acele şcoli care vor intra în scenariul roşu şi care nu vor mai permite accesul elevilor din clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a, vom insista, vom propune pentru cei care sunt în măsură să aprobe aceste propuneri pe care Ministerul Educaţiei le va face, ca măcar elevii claselor a VIII-a şi a XII-a să poată merge la şcoală, pentru că vor avea examene naţionale”, a precizat ministrul Educației, la Realitatea Plus, referindu-se la situațiile în care școlile intră în scenariul roșu, potrivit News.ro.

Examenele naționale, spune Sorin Cîmpeanu, se vor desfășura cu prezență fizică.

„Examenele naţionale vor fi cu prezenţă fizică, deci vor trebui să fie foarte bine pregătiţi. Aţi văzut ce se întâmplă cu acele cazuri evaluare în online care au dat posibilitatea de fraudă, deci nu vrem ca aceste lucruri să se repete”, a adăuga ministrul.

În scenariul roșu, în care se regăsesc școlile din localitățile în care incidența depășește pragul de 3 la mia de locuitori, mai merg fizic la clase doar copiii de grădiniță și cei din ciclul primar. Pentru ceilalți, predarea continuă în sistem online.

Sorin Cîmpeanu: Până pe 10 martie vom avea vaccinate anti-COVID-19 peste o treime din cadrele didactice

Campania de vaccinare anti-COVID-19 a personalului din sistemul de învățământ a început miercuri, 24 februarie, iar ministrul Educației s-a arătat încrezător că, până pe 10 martie, la nivel național vor fi vaccinate peste o treime dintre persoanele care activează în acest sector.

„Ieri s-au deschis încă 14 centre, în 14 județe. Astăzi s-au deschis alte 3 centre, în Bistrița Năsăud, Ilfov și Mureș. Luni se vor deschide în Arad și Cluj, astfel încât, până la data de 10 martie, sunt convins că vom avea până la 60.000 de cadre didactice vaccinate, ceea ce va duce numărul de cadre didactice vaccinate undeva la 120.000, adică peste o treime din cadrele didactice vaccinate până pe data de 10 martie”, spune Sorin Cîmpeanu.

Ultima oră
22:19 - O persoană accidentată la săniuș în Gorj a fost transportată la spital. Salvamont România: Prezenta un traumatism toracic / Vă îndemnăm la prudență în practicarea sporturilor montane
22:09 - Netflix, anchetată în Rusia pentru că ar fi difuzat conținut cu tematică LGBT în rândul minorilor. Compania americană riscă și o suspendare temporară
21:41 - MAE: Ambasada României la Pretoria gestionează situația a 36 de cetățeni români ale căror curse aeriene au fost anulate în contextul variantei sud-africane
21:27 - Gabriela Firea: Solicit primarului general să anuleze de îndată taxa de intrare în Târgul de Crăciun din București. Și familiile cu venituri mici au dreptul să viziteze un târg de Crăciun! (VIDEO)
21:09 - Nicolae Ciucă: Scopul întâlnirii cu Nicușor Dan, să mă asigur că bucureștenii nu vor fi lipsiți de energie termică și apă caldă în această iarnă, dar și să mă informez despre problemele Primăriei Generale
20:46 - Varianta Omicron, detectată și în Germania și Italia. Patru țări europene au depistat până acum cazuri de infectare cu tulpina sud-africană
20:33 - Mihaela Sandu, medalie de bronz la Campionatul European de Șah pe echipe. Rezultate excelente și pentru Bogdan Deac, care continuă să avanseze în clasamentul mondial
20:15 - Restricțiile din Capitală, prelungite până pe 8 decembrie: Masca rămâne obligatorie / La ceremoniile de 1 Decembrie pot participa doar persoane vaccinate sau trecute prin boală (DOCUMENT)
19:40 - Testare pentru toate persoanele care sosesc în Marea Britanie. Condițiile de intrare în țară, înăsprite după depistarea unor infectări cu varianta Omicron
19:20 - Șeful WTA, profund îngrijorat că Shuai Peng ar fi „cenzurată”. Tenismena dispăruse săptămâni întregi după ce a acuzat un fost vicepremier al Chinei că ar fi violat-o