După Ardeal şi Moldova se asociază. Edilii nu vor să mai stea la mila Guvernului și vor să construiască autostrăzi și linii de tren de mare viteză, cu finanțare direct de la UE

Primarii municipiilor Iași, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Roman, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc au înființat alianța „Moldova se Dezvoltă” pentru promovarea proiectelor noi de infrastructură pentru dezvoltarea zonei de Nord-Est a țării, pe fondul unei lipse a unei strategii guvernamentale coerente de dezvoltare și alocare a resurselor, relatează stirisuceava.net.

De altfel, potrivit inRoman.ro, primele obiective ale edililor ar fi construirea Autostrăzii Est-Vest și a Autostrăzii Nord-Sud, cu fonduri asigurate de Comisia Europeană.

„Asocierea este cu scopul de a avea eficiență în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiții publice sau private, a proiectelor în educație, sănătate, mediu, turism. Sursele de finanțare vor fi cele locale, guvernamentale sau europene, de la caz la caz. Prin promovarea acestor proiecte dorim să diminuăm decalajul de dezvoltare care există între Moldova și celelalte regiuni”, a declarat primarul orașului Suceava, Ion Lungu.

Documentul a fost semnat de Ion Lungu (primar Suceava), Mihăiță Negură (primar Câmpulung Moldovenesc), Ilie Boancheș (primar Vatra Dornei), Cătălin Flutur (primar Botoșani), Lucian Micu (primar Roman), Dragoș Chitic (primar Piatra Neamț) și fostul membru al PSD, Mihai Chirica (primar Iași).

Semnarea documentului vine la nouă zile de la înfiinţarea „Alianţei Vestului” de către mai mulți primarii din Ardeal. Pe 8 decembrie, primarii oraşelor Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au semnat documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, o iniţiativă prin care se doreşte atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării, se arată într-un comunicat de presă, de sâmbătă.

Ultima oră
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”