Radu Țincu, despre ivermectină: E de neînțeles că un medicament care nu e aprobat nicăieri pentru uz uman devine un panaceu pentru COVID-19, iar tratamentele aprobate de autoritățile științifice sunt puse la îndoială

Radu Țincu, despre ivermectină: E de neînțeles că un medicament care nu e aprobat nicăieri pentru uz uman devine un panaceu pentru COVID-19, iar tratamentele aprobate de autoritățile științifice sunt puse la îndoială

Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca din București, a explicat marți seară, în cadrul emisiunii ”Bună, România!”, cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, că niciun medicament pe bază de ivermectină nu este aprobat pentru a fi administrat oamenilor. Totul, în contextul în care a început să se răspândească informația confoirm căreia ivermectina, folosită doar în aria medicinei veterinare, ar putea fi folosită în tratamentul COVID-19. Radu Țincu precizeză că un studiu publicat într-o prestigioasă revistă internațională arată că singurul beneficiu adus de administrarea acestui medicament în terapie COVID-19 ar fi reducerea perioadei în care pacientul nu are miros.

Ce spune medicul Radu Țincu despre folosirea invermectinei în tratamentul COVID-19

Totodată, medicul a atras atenția asupra faptului că unii oameni tind să fie interesați de folosirea acestui medicament de uz veterinar, dar pun la îndoială eficiența vaccinurilor anti-COVID-19, care au aprobările instituțiilor internaționale.

”În primul rând, este un tratament folosit în aria veterinară și nu este aprobat nicăieri în lume pentru a fi folosit pentru pacienți umani. În al doilea rând, este foarte interesantă această abordare socială în care punem la îndoială vaccinul Pfizer, vaccinul Moderna, care au primit aprobare de la Agenția Europeană a Medicamentului și de la FDA (Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente – n.r), dar luăm un medicament care nu este aprobat pentru a fi folosit la oameni. Ca să se elimine toate aceste speculații care au apărut, publicația Lancet, una dintre cele mai prestigioase publicații medicale, a dat publicității pe 19 ianuarie un studiu în legătură cu eficiența acestui medicament. Este un studiu pe 24 de persoane, dar acest studiu concluzionează foarte clar că acest medicament nu are niciun fel de efect asupra testului PCR la 7 zile sau la 14 zile, nu are niciun fel de efect asupra încărcăturii virale a pacienților care primesc acest medicament. Singurul lucru care s-a dovedit a avea o eficiență este o scădere cu 30% a duratei în care pacientul nu mai are miros. Deci singurul efect pozitiv care a putut fi evidențiat într-un studiu serios publicat în această revistă a fost o reducere a pierderii mirosului cu 30%. În rest, toate celelalte aspecte care au fost urmărite în acest studiu nu au putut fi dovedite la administrarea acestui antiparazitar de uz veterinar”, a explicat Radu Țincu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Totodată, medicul a precizat că discuțiile despre posibila administrare a acestui medicament în cazul pacienților cu coronavirus au luat amploare după apariția unui studiu al unor cercetători din Bangladesh, ale cărui rezultate au fost contrazise de specialiștii europeni și americani.

”Studiile, ca să fie serioase, trebuie să fie realizate după anumite principii științifice. Toată această poveste a pornit de la un studiu publicat în Bangladesh, cercetătorii de acolo au concluzionat că acest medicament ar avea un efect pozitiv. Ulterior, odată ce a fost luat la puricat de către specialiștii în domeniul publicațiilor științifice medicale, s-a ajuns la concluzia că erau foarte multe aspecte care nu erau concordante în acest studiu. Atunci s-a realizat acest studiu de reproductibilitate, adică cercetătorii din Europa și SUA au vrut să vadă dacă într-adevăr administrând acest medicament putem să obținem efectele pe care le-au explicat cei din Bangladesh. Evident că nu s-a putut realiza această reproductibilitate, acest studiu a arătat că nu se reduce încărcătura virală și nici nu se negativează mai repede probele RT-PCR și atunci, sigur că cercetătorii au concluzionat că, în acest moment, datele nu atestă că acest antiparazitar veterinar ar putea fi eficient pentru tratamentul pacienților cu COVID-19”, a mai spus medicul.

Ivermectina, inclusă în peste 40 de studii internaționale

Alte câteva zeci de studii legate de acest medicament sunt în desfășurare la nivel mondial, a mai precizat Radu Țincu.

”Mai sunt înderulare, la nivel internațional, 42 de studii care au inclus acest medicament pentru evaluare. Ceea ce mi se pare foarte grav este că deja s-au golit farmaciile veterinare, s-au făcut chiar liste de așteptare pentru a primi acest medicament. Din nou, mi se pare un comportament de neînțeles că un medicament despre care nu știm mai nimic devine un panaceu pentru COVID-19, iar tratamentele care sunt aprobate de autorități științifice internaționale sunt puse la îndoială de diferite persoane în spațiul public”, a mai declarat Radu Țincu.

Un punct de vedere în acest context a venit, marți, și din partea Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Protecția Alimentelor. Reprezentanții ANSVSA au transmis că ”toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale”, iar folosirea lor de către oameni a poate avea efecte grave asupra sănătății.