Prim-vicepreședintele PSD, deputatul Sorin Grindeanu, a anunțat că social-democrații vor depune o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pe care îl acuză că și-a bătut joc de antreprenorii români.
„De asemenea, tot în BPN (n.r. – Biroul Permanent Național), am decis să depunem moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pentru ceea ce a văzut o țară întreagă, bătaia de joc la adresa antreprenorului român. În loc să îi ajute, el nu facem acum decât să blocheze un program de finanțare de 500 de milioane de euro. După dezbaterile de buget, vom face o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui”, a precizat Sorin Cîmpeanu, luni, într-o conferință de presă.
Tot atunci, prim-vicepreședintele social-democraților a criticat actuala guvernare pentru bugetul propus pentru anul 2021. Proiectul a fost adoptat de Guvernul Cîțu în ședința de vineri, iar acum are nevoie de aprobarea Parlamentului, unde PSD dorește să aducă mai multe amendamente.
„Subliniez, deficitul, 7,26. Restul, populisme. Populisme ca să își ascundă nu doar incompetență, că asta, ma rog, s-a mai văzut, nu e pentru prima dată, ci să ascundă ceva mult mai grav, ceea ce vor să facă și n-a patentat-o nici măcar Cîțu, au patentat-o alții înaintea lui, în cei 30 de ani, de fiecare dată când a fost dreapta la guvernare,să vină în Parlamentcu un buget, pe scurt, caracterizat de un singur cuvânt – austeritate. Asta e ceea ce știe să facă Dreapta, asta a știut să facă în guvernarea PD-L, asta au știut să facă în guvernarea CDR, asta fac acum. I-am mai văzut invocând moșteniri grele – păi, sunt de un an și jumătate la guvernare. Îi aduc aminte că a fost ministrul Finanțelor. Îi mai spun ceva, n-am văzut niciun program, absolut nimic, care să combată două – și de care aminteam – direcții majore și cu care ne confruntăm, reducerea evaziunii fiscale, care e undeva la peste 10% din PIB, peste 100 de miliarde, de acest procent vorbim și de această sumă, și, doi, recuperarea arieratelor, un nivel record anul trecut, de 35 de miliarde”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Totodată, Sorin Grindeanu i-a acuzat pe premierul Florin Cîțu și guvernul de dreapta că,prin tot ce au făcut el și guvernul dreapta timp de un an de zile, au fost „pe contrasens cu Europa”, în replică la declarația prim-ministrului, care acuzare PSD că vrea să scoată România din UE.