Astrologul Alina Bădic a explicat sâmbătă, în cadrul emisiunii „360 de grade” difuzată pe B1 TV, de ce ziua de 18 februarie este una specială și de ce în această zi trebuie să identificăm persoana care ne susține emoțional. Astrologul a mai afirmat că în această perioadă avem predispoziția de a ne simți lezați de lucruri care nu sunt, totuși, chiar atât de grave.
„Pe data de 18 februarie, Soarele va intra în semnul Peștilor și va fi conjunct cu Mercur pe primele grade în Pești. Avem o ecuație foarte frumoasă Soare – Mercur – Saturn – Nodul Nord – Neptun în semnul Peștilor, pe 18, cu un trigger – Luna în Scorpion – care în această zi ne ajută să identificăm persoana care ne susține emoțional.
Deci fiți atenți, pe 18, identificați neapărat acea persoană care vă susține emoțional. Atunci avem și o cuadratură Lună – Pluto, deci pot exista motive de supărare, mai ales cei care vă știți destul de sensibili emoțional e bine să nu vă supărați așa chiar atât de ușor.
Intuiția zilele acestea poate fi ușor sublimată, ușor înlocuită, adică parcă nu mai suntem atât de puternici pe intuiție, cât suntem mai puternici pe zona concretului. Avem câteva aspecte care vorbesc despre acest lucru.
Deci nici supărare, nici conflict, nici sensibilitate zilele acestea, că există această tendință de a ne simți lezați de lucruri care nu sunt, totuși, atât de grave”, a explicat astrologul Alina Bădic.