Lucian Boicu, un canadian născut la Buzău, este cel care a realizat efectele vizuale ale filmului „American Sniper”, nominalizat la Oscar și favorit în cursa pentru obținerea premierului.
La doar 29 de ani, Lucian Boicu a lucrat la mai multe producții de succes printre care: „Gardienii Galaxiei”, „Breakaway”, „Uimitorul Omul-Păinajan 2”, sau „Yes Virginia”.
Tânărul s-a născut la Buzău, dar de mai bine de 15 ani locuiește în Canada.
Lucian Boicu a învăţat să realizeze efecte vizuale la Institutul de Artă din Toronto, iar în ultimii ani a lucrat pentru companii importante, scrie Stradadebuzau.
„Fac parte din departamentul de compositare, care, în principal, lucrează la integrarea efectelor şi a altor resurse vizuale, de film sau total CG. Asta fiind munca de la suprafaţă. În realitate, sunt implicat în mai multe etape ale realizării filmului.
Ţi se dau scene, ori secvenţe întregi, la care trebuie nu numai să compui, dar să ai în vedere greşeli de la alte departamente care ori trebuie reparate din timp de ei, când le dai în vedere, ori reparate de tine din cauza restricţiilor de timp sau resurse. Un compositor trebuie să ştie foarte bine procesul de luminare şi teoria de bază la aceasta.
Trebuie să ştie baza de la departamentul de pictare/ texturing, şi chiar puţin din ceea ce aparţine de modelare 3D. Pe lângă toate cunoştinţele tehnice, trebuie să devii maestrul culorii, în aşa fel să-ţi dai seama de diferenţe de 0.01% la roşu sau verde, ca exemplu. Acest aspect al compoziţiei este probabil cel mai important”, mărturisea Lucian, cu ceva timp în urmă.