Fostul șef al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la șapte ani și opt luni de închisoare, în dosarul privind fraude cu fonduri europene, relatează B1 TV.
Prejudiciul din dosar este estimat la 900.000 euro.
Judecătorii Curţi de Apel Bucureşti au dispus, joi, condamnarea lui Nicolescu la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, la care au adăugat un spor de pedeapsă de doi ani şi opt luni. Nicolescu va executa astfel şapte ani şi opt luni de închisoare, iar după executare îi vor fi interzise mai multe drepturi, pe o perioadă de cinci ani.
Cornel Penescu, acţionar majoritar al SC PIC SA Piteşti la data faptelor, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, iar timp de zece ani nu va avea dreptul să ocupe o funcţie de conducere, decizie sau control într-o societate comercială.
Gheorghe Dobre, asociat şi administrator la SC Zeus SA, a fost condamnat tot la patru ani de închisoare cu executare. Instanţa a dispus, prin aceeaşi hotărâre, achitarea lui Ion Nicolae, reprezentant al SC Zeus SA.
Gheorghe Nicuț, primar al municipiului Curtea de Argeş, Călin Ioan Andrei, primar al municipiului Câmpulung, Ion Popa, primar al comunei Stâlpeni, judeţul Argeş, şi Ion Ştefan, primar al comunei Budeasa din judeţul Argeş, toţi în funcţii la data faptelor, au primit pedepse de câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Tot la trei ani de închisoare cu suspendare a fost condamnat şi Florian Despan, director executiv al Direcţiei pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Regională în cadrul Consiliului judeţean Argeş la data faptelor, iar diriginţii de şantier Gheorghe Dumitrache şi Tudor Mircea au primit pedepse de câte un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Curtea de Apel Bucureşti a mai decis ca Nicolescu, Nicuţ, Ştefan, Andrei, Despan şi Grigore să plătească Ministerului Finanţelor peste 880.000 de euro, iar Grigore să achite 260.800 de euro, sume care reprezintă prejudiciul adus statului.
În anul 2011, Victor Ponta alături de mai mulți lideri PSD au organizat un mitting în Argeș pentru a milita ca Nicolescu să fie judecat în libertate.