Marine Le Pen, despre acordul privind prelungirea asistenței financiare pentru Grecia: Guvernul de la Atena a capitulat în fața UE și Germaniei

Marine Le Pen, despre acordul privind prelungirea asistenței financiare pentru Grecia: Guvernul de la Atena a capitulat în fața UE și Germaniei
Foto: dailyslave.com

Lidera partidului francez Frontul Național, Marine Le Pen, susține că acordul privind prelungirea asistenței financiare pentru Grecia reprezintă o capitulare a Atenei în fața UE și Berlinului, informează agenția de presă Tass.

„Ajungând la putere, guvernul Greciei s-a pomenit în fața unei alegeri: fie să rămână în lanțurile euro și să-și trădeze toate promisiunile electorale, fie să-i redea țării libertatea financiară, părăsind zona euro. Acordul încheiat la Bruxelles a confirmat că guvernul lui Alexis Tsipras a ales euro și și-a trădat promisiunile. Aceasta este o capitulare totală în fața UE și Germaniei, iar acum se poate spune că toată convingerea că noua putere greacă va cădea rapid în hăul impopularității”, a scris Marine Le Pen pe site-ul său oficial.

”Cazul grecesc trebuie să le arate francezilor incompatibilitatea radicală dintre euro și democrație, dintre euro și prosperitate”, mai susține lidera Frontului Național.

Miniștrii de finanțe ai țărilor din zona euro au decis la 20 februarie prelungirea cu patru luni a celui de-al doilea program de asistență pentru Grecia.