Ordinul comun Educație-Sănătate privind regulile în școli, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul comun Educație-Sănătate privind regulile în școli, publicat în Monitorul Oficial
Sursa foto: Pixabay

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică a fost publicat luni în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.

Ordinul comun Educație-Sănătate privind regulile în școli a fost publicat în Monitorul Oficial

„Prezentul ordin reglementează procedura şi măsurile obligatorii privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, care se vor aplica în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe/instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ. (…) Modalitatea de desfăşurare a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile”, se arată în primul articol al actului normativ.

Care sunt scenariile de funcționare a unităților de învățământ

Potrivit scenariilor aprobate de autorități, toate unitățile rămân deschise cât timp rata de infectare din localitate este mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori. Dacă pragul este depășit, școlile se închid și elevii trec la sistemul online, însă rămân în continuare deschise creșele, grădinițele și unitățile de învățământ special.

a) în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în
unitățile de învățământ și cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;

b)în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, până la instituirea măsurii carantinei, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri în unitățile de învățământ, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din învățământul special cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 și participarea în sistem on line a tuturor celorlalte categorii de elevi.

Ministrul Sorin Cîmpeanu declara, luni, că inclusiv Capitala ar putea atinge pragul de la 6 mie dacă se păstrează actuala rată de creștere a bilanțului epidemiologic.

„Un simplu calcul matematic este tot ceea ce pot face. Dacă în matematică am competenţa, în domeniul sanitar nu am competenţe. Dacă se păstrează acest progres din perspectivă matematică şi se va păstra dacă nu vom înţelege că este extrem de important să ne vaccinăm, că este extrem de important să respectăm regulile sanitare. Dacă s-ar păstra această rată de creştere, în a doua jumătate a lunii octombrie inclusiv Bucureştiul ar putea atinge pragul de 6 la mie cu toate consecinţele care rezultă din acest lucru, coroborat cu prevederile ordinului de ministru comun. Este un calcul pur matematic. Sunt colegii cu competenţe medicale care pot corecta acest calcul matematic în funcţie de elemente de ordin epidemiologic cunoscute despre viteza de transmitere a acestei tulpini”, a declarat ministrul Educației, luni, într-o dezbatere organizată în sistem online de Salvați Copiii România.