Premierul Florin Cîțu a discutat, în direct la Dosar de politician despre stadiul în care se află și modul în care s-a desfășurat campania de vaccinare în România, fiind una dintre țările cu un număr mic de persoane imunizate în fața COVID-19.
Premierul a fost întrebat de către Silviu Mănăstire dacă ar putea să își reproșeze ceva în privința campaniei de vaccinare, în condițiile în care este unul dintre atacurile aduse zilnic lui Florin Cîțu.
„A crescut și numărul de persoane vaccinate. Trebuie să ne uităm și la ce am făcut eu pentru campania de vaccinare începând din primul moment și ce au făcut ceilalți de pe scena politică. Oriunde am fost în România am văzut cel puțin un centru de vaccinare.
M-am asigurat că există centre de vaccinare în companii și m-am asigurat că avem și susținerea cultelor în această campanie de vaccinare. Am făcut videoclipuri, tot ce a fost nevoie am făcut pentru a-i convinge pe români să se vaccineze.
Colegii mei au fost la o campanie de vaccinare, acolo unde le-am cerut eu să se ducă și cam asta a fost, nu au fost nicăieri”, a declarat premierul, în platoul B1 TV.
Florin Cîțu susține că fără sprijinul Guvernului nu s-ar fi putut realiza comunicare privind vaccinare în România. Totodată, premierul este de părere că România se confruntă cu o campanie agresivă împotriva vaccinării, iar cetățenii sunt induși în eroare și în momentul în care un partid ce susține vaccinare se aliază pentru o moțiune cu un partid care a fost împotriva imunizării în fața COVID-19.
„Trebuie să înțelegem că această campanie de vaccinare nu este campania mea. Guvernul putea doar să aducă dozele și atât, dar a făcut mai mult de atât. (…) Am spus adesea că prin vaccinare vom depăși pandemia.
Există o campania anti-vaccinare extrem de puternică. Este nevoie de toată lumea, de partea celor care cred că vaccinarea este soluția, să ne unim vocile și să o spunem mai tare.
În ultimele zile s-a văzut exact unde stă campania de vaccinare. Un partid care spune că promovează vaccinarea, se duce lângă un partid care este anti-vaccinare, atunci românii nu mai înțeleg nimic. Să nu ne imaginăm că ceea ce s-a întâmplat pe scena politică nu are efecte asupra reformelor pe care dorim să le facem”, a declarat premierul Florin Cîțu, în direct pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.