Trendul inflaționist continuă să afecteze buzunarul românilor, dar și al celorlalți cetățeni din Europa. Prețul grâului românesc de panificație a ajuns la un nou record. Este cel mai mare nivel din anul 2013 până în prezent. Mai precis, conform datelor Comisiei Europene, pragul de 250 de euro pe tonă a fost depășit.
Vineri, 11 noiembrie, prețul unei tone de grâu de panificație FOB Constanța (free on board – încărcat pe vapor) a ajuns la 259 de euro. În Banat (DEPSILO – la plecarea din siloz), prețurile au ajuns la 248 de euro pe tonă, după o creștere de 13% față de săptămâna precedentă.
La nivel european, cel mai scump grâu de panificație este în Italia, la Bolognia, cu 311 euro pe lună (tarif DELFIRST – livrat primul cumpărător). Pe locul al doilea este Spania, Burgos, unde tona de grâu se vinde cu 305 euro pe tonă (preț DEPSILO). La polul opus este grâul din Slovacia, Bratislava, 200 de euro pe lună.
Grâul se vinde mai scump în 2021, în toată lumea, pe fondul creșterii consumului și a producției stagnante, iar în unele regiuni, în scădere. Rusia, SUA și Canada au produs mai puțin față de anul precedent. În schimb, Ucraina și Argentina au cunoscut o creștere.
Prețurile au crescut enorm și la licitații. În acest an, Algeria a achiziționat o tonă de grâu de panificație cu 369 de dolari tina, cu 122 de dolari peste anul trecut, iar Egipt a cumpărat grâu la o medie de 300 de dolari pentru o tonă, cu 50 de euro mai mult față de 2020.
Rămâne de văzut cum vor gestiona românii valul de scumpiri care se anunță în 2022. Mircea Coșea anticipează dezastrul pentru România, în baza inflației explozive și a politicilor eșuate ale Guvernului.
„Deficitul balanței comerciale este enorm, importăm enorm, pentru că nu putem să valorificăm producția noastră, aruncăm pe câmp zarzavaturile pe care țăranii la plantează. Este o crimă economică acest lucru, atunci când ai resurse, să le arunci. Nu avem capacitatea de a reduce aceste împrumuturi enorme.
Deficitul contului curent este din ce în ce mai mare. Cifrele care ni se prezintă, adică deficitul contului curent, deci rata de îndatorare, care nu a depășit 50% din PIB, este falsă. PIB-ul a crescut nu pentru că am produs mai mult, ci pentru că este inflație. Este o situație foarte gravă”, a declarat economistul Mircea Coșea, pentru B1 TV.