Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, miercuri, un nou apel la vaccinare și la respectarea măsurilor menite să limiteze răspândirea coronavirusului. „Revenirea la şcoală, cu prezenţă fizică, a fost şi este esenţială, dar ea depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, a transmis șeful statului, prin intemediul consilierului prezidenţial Ligia Deca, în cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2021.
În mesajul transmis, Iohannis a subliniat că revenirea la școală, cu prezență fizică, depinde de respectarea regulilor sanitare și de vaccinarea anti-COVID-19.
„Pentru elevi, această perioadă a fost una grea, în care au trăit experienţe diferite, în funcţie de posibilităţile tehnice, de implicarea şi de flexibilitatea cadrelor didactice, de susţinerea şi de resursele părinţilor. Nici pentru cadrele didactice nu a fost o perioadă uşoară. Dascăli cu vocaţie din întreaga ţară au pregătit lecţii şi au derulat orele online cu elevii lor. Mulţi dintre ei nu s-au limitat la a trimite fişe sau teme electronic, ci şi-au ţinut orele live, pe diverse platforme, au inovat prin forme alternative pentru a menţine vie interacţiunea cu elevii lor. Iar toate aceste eforturi se văd şi merită apreciate. Revenirea la şcoală, cu prezenţă fizică, a fost şi este esenţială. Dar ea depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi – respectarea normelor sanitare şi vaccinarea sunt vitale!”, a transmis Klaus Iohannis.
Miercuri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școlile și grădinițele pot funcționa cu prezență fizică imediat ce rata de infectare din localitate coboară sub 3 la mia de locuitori.
Cîmpeanu a precizat că ziua de vineri a rămas zi de referință doar pentru rata de vaccinare anti-COVID a cadrelor didactice, criteriu în raport cu care funcționează cu prezență fizică sau online școlile și grădinițele din localitățile în care rata de infectare e peste 3 la mie.