Cristian Diaconescu, președinte PMP și fost ministru de Externe, a declarat că regiunea Mării Negre va fi „testată” în următorii ani de Rusia. Președintele rus Vladimir Putin vrea să redefinească relația țării sale cu NATO, iar România, dacă vrea să conteze, trebuie să se implice mai mult. „Dacă nu ești la masa negocierii, ești în meniu”, a susținut Diaconescu, citându-l pe diplomatul și politologul american Zbigniew Brzezinski.
Cristian Diaconescu este de părere că Rusia nu a renunțat la planurile sale de a controla Gurile Dunării, așa că atenția ar trebui îndreptată către această regiune, inclusiv asupra Republicii Moldova.
Fostul minstru a mai spus că angajamentele NATO sunt mai ferme în nordul flancului estic, în vreme ce în regiunea noastră poziția alianței e mai flexibilă.
Președintele PMP a mai susținut că Rusia vrea un tratat legat de cooperarea cu SUA, dar în termenii ei, și un tratat care practic ar pune NATO în situația de a reveni la granițele din 1997, lucru ce nu poate fi acceptat: „Acest lucru ar însemna, practic, că noi, statele venite după anul 2000 în NATO, nu ne-am mai bucura de protecția acestei structuri. Dacă s-ar întâmpla așa ceva (excluderea unor membri – n.r.), Alianța Nord-Atlantică și de facto, și de jure nu ar mai exista”.
„Aș fi foarte atent la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și mai ales la gurile Dunării atunci când este vorba despre un pas în plus în ceea ce privește Federația Rusă și testarea solidarității Alianței Nord-Atlantice”, a mai declarat Diaconescu, pentru Digi24.
Diaconescu a mai spus că „țările din flancul estic sunt cele mai amenințate în acest moment”. Problema e că ele nu sunt conștiente de propriile interese de securitate: „Discutăm numai cum vine cineva să ne apere. În ce măsură suntem capabili noi să creăm un proiect regional propriu, ei, aici sunt dificultăți și probleme”.
„Brzezinski spunea că dacă nu ești la masa negocierii, ești în meniu, așa că, din punctul de vedere al României, ar trebui să aibă toate capacitățile – sigur, dacă le posedă – politice, diplomatice și militare capabile, armonizate și sincronizate în așa fel, încât să aibă și parteneri, dar să aibă și propria autoritate în ceea ce privește nu numai frontiera estică a NATO, ci și a țării noastre”, a arătat fostul ministru de Externe.
Întrebat dacă Vadimir Putin mai poate fi speriat cu sancțiuni, în condițiile în care Europa depinde foarte mult de gazele rusești, fostul ministru de Externe a răspuns: „Este într-adevăr o problemă introducerea sancțiunilor, mai ales din perspectiva pe care o gândesc azi americanii ca variată de răspuns, poate distruge, practic, orice fel de stat, indiferent cât se automotivează din punct de vedere politic, dar problema nu este neapărat o escaladare din această perspectivă, ci găsirea la masa negocierii a unui răspuns adecvat. Nu spun a unor concesii – orice negociere presupune la un moment dat o soluție care să fie cel puțin parțial acceptabilă de către toată lumea. Cum se spune, să ajungem toată lumea la jumătatea mesei”.
Statele Unite și Rusia vor avea consultări bilaterale din 10 ianuarie, la Geneva, care vor fi urmate de o reuniune a Consiliului NATO – Rusia, pe 12 ianuarie, și de o reuniune a OSCE, pe 13 ianuarie.