Medicul chirurg Ion Ursachi care lucrează în cadrul Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 500 de lei de la un pacient care avea nevoie de pansarea unei răni, potrivit informațiadeseverin.ro
Anchetatorii l-au surprins pe medic în fapt marți și susțin că pacientul a mers în urmă cu câteva zile la medic pentru pansarea unei răni purulentă din zona spatelui. După primirea îngrijirilor medicale, pacientul l-a răsplătit pe Ursachi cu 200 de lei pe care acesta din urmă i-a primit, dar a lăsat de înțeles că suma e prea mică.
Drept urmare, la al doilea control, pacientul s-a prezentat cu 500 de lei, dar nu a omis să îi anunțe pe ofițerii anticorupție.
Medicul a fost ridicat de procurori și urmează să fie dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.