Un imigrant irakian care a fost descris drept fost translator pentru armata americană a fost arestat de agenţii federali, joi. Acuzația care i se aduce este aceea că ar fi minţit în legătură cu depunerea jurământului de credinţă faţă de liderul Statului Islamic, notează Mediafax.
FBI a depus o plângere împotriva imigrantului irakian, pe numele său Bilal Abood, în vârstă de 37 de ani, în faţa unei tribunal federal din Dallas, în care îl acuză că a călătorit, trecând prin mai multe ţări, inclusiv Mexic şi Turcia, către Siria în aprilie 2013 şi s-a întors în septembrie anul trecut în Statele Unite.
Potrivit plângerii, după întoarcerea sa, imigrantul irakian, care a încercat să părăsească Statele Unite în martie 2013 dar i s-a interzis accesul la bordul avionului, a fost interogat de FBI.
Plângerea afirmă că el a recunoscut în faţa agenţilor că a mers în Siria pentru a lupta cu Armata Siriană Liberă.
Când FBI, înarmat cu un mandat de percheziţie, i-a confiscat computerul anul trecut, a descoperit că Abood depusese „jurământ de credinţă faţă de liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi”, potrivit plângerii.
Abood a scris pe Twitter, la 19 iulie 2014, folosind un pseudonim islamic: „Jur supunere califului Abu Bakr al-Baghdadi”.
Ulterior, când agenţii FBI au mers la locuinţa lui Abood pentru a returna computerul, acesta a negat orice supunere faţă de liderul Statului Islamic.