Spania renunță la obligativitatea purtării măștilor în aer liber

Spania renunță la obligativitatea purtării măștilor în aer liber
Foto: Pixabay.

Spania renunță la obligativitatea purtării măștii în aer liber, începând de marți, 8 februarie.  Guvernul spaniol va adopta o hotărâre în acest sens, transmite Agerpres.

Spania scapă de pandemie

Potrivit ministrului Sănătății, Carolina Darius, în  prezent, „toţi indicatorii sanitari sunt în curs de ameliorare, în special rata de ocupare a spitalelor şi rata de incidenţă a cazurilor”.

Spaniolii au revenit la purtarea măștilor în decembrie 2021.  Reintroducerea acestei măsuri fiind cauzată de un nou val de infectări provocate de varianta Omicron a coronavirusului, al şaselea val al epidemiei de COVID-19.

15 milioane de spanioli au primit doza booster

Spania se numără printre  țările europene cu cea mai mare rată de vaccinare. 15.000.000 de cetățeni au primit schema completă de vaccinare. Autoritățile se pregătesc să abordeze Covid-19 ca pe o gripă sezonieră.

„Pe fundalul unei rate de vaccinare de peste 80 de procente şi în condiţiile în care varianta Omicron a dus la forme mai uşoare comparativ cu variantele anterioare ale coronavirusului, a sosit momentul să se analizeze dacă pandemia nu trebuie tratată precum o epidemie de gripă, a remarcat premierul spaniol, a citat de  Deutsche Welle.

Cehia renunță la restricții

Cehia, de asemenea,  renunță la unele restricții.  Începând cu 9 februarie, cetățenii nevaccinați vor avea acces la restaurante, hoteluri și vor putea să participe la evenimente.

„Guvernul va renunţa începând cu 9 februarie la obligaţia prezentării unui certificat de vaccinare sau a dovezii trecerii prin boală pentru a intra în restaurante, evenimente culturale, sportive şi similare”, a precizat premierul Petr Fiala, citat de Agerpres.