Românii au mers la benzinării cu bidoane, damigene și tomberoane ca să facă „provizii” de carburant (GALERIE FOTO)

Imagini cu oamenii care alimentează și fac și „provizii” de benzină / Foto: colaj Facebook / Rareș Bogdan / Digi24.ro

La benzinăriile din România s-au format cozi imense miercuri seara, după ce o stație din Bihor a afișat prețul de 11 lei pe litru la pompă. Românii s-au îngrămădit să alimenteze, înainte de o eventuală creștere a prețului, iar unii dintre ei au venit și cu „ajutoare” precum bidoane, damigene sau chiar și tomberoane.

Mulți dintre românii care au ajuns cu mașina la pompă nu s-au rezumat doar la un plin, ci au ales să facă și „provizii”. Mulți au adus cu ei recipiente precum bidoane, canistre, damigene și chiar și tomberoane pe care le-au umplut cu combustibil.  Mai multe imagini, găsitți în galeria foto de AICI!

Românii au stat la cozi cu bidoane și tomberoane ca să facă „provizii de benzină”

Un bărbat a fost filmat în timp ce umplea cu benzină un recipient uriaș, montat într-o autoutilitară, în timp ce un altul a fost văzut când alimenta într-un tomberon, scrie Digi 24.

Cozile kilometrice s-au format la benzinăriile din toată România, oamenii fiind speriați că prețurile la carburanți ar putea exploda. Mai multe postări alarmiste au creat panică și pe rețelele sociale, determinându-i astfel de cetățeni să alimenteze în miercuri seara. Totul a început după ce o benzinărie din țară a afișat prețul de 11 lei pe litru, la carburant.

Ce spune patronul benzinăriei care vindea cu 11 lei litrul

Acesta își justifică creșterea de preț prin faptul că, la rândul său, a plătit o sumă mult mai mare pentru carburanți, sumă ce l-a determinat să ridice și el prețul la cei 11 lei care au devenit rapid virali și motive de panică pe internet.

Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul.

S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la ei. La depozitele MOL se eliberează combustibil doar pentru benzinăriile proprii şi partenere, la fel şi la Rompetrol”,  a declarat el pentru Bihoreanul. 

O femeia a fost agresată într-o benzinărie pentru că nu ar fi stat la coadă

Nervii și tensiunea, dar și răbdarea consumată la cozile din benzinării și-au spus rapid cuvântul miercuri seara. O tânără în vârstă de 22 de ani a fost agresată într-o benzinărie din Iași, pentru că nu ar fi respectat rândul.

Un astfel de caz a fost confirmat în Iași, chiar în centrul orașului. O tânără de 22 de ani a fost bătută după ce ar fi sărit rândul, de un alt client care aștepta să alimenteze. Astfel, a ajuns la spital cu trumatism cranio-cerebral, informează presa locală.

„A fost un apel la 112 că la o benzinărie de pe strada Sfântul Andrei a avut loc o agresiune fizică asupra unei persoane de sex feminin de 22 ani. Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei. A fost dirijată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.