SUA au cea mai mare inflaţie din ultimii 41 de ani. Joe Biden susține că de vină e Vladimir Putin: „Bugetul familiei voastre nu ar trebui să depindă de un dictator”

SUA au cea mai mare inflaţie din ultimii 41 de ani. Joe Biden susține că de vină e Vladimir Putin: „Bugetul familiei voastre nu ar trebui să depindă de un dictator”
Inflația în SUA a ajuns la maximul ultimilor 41 de ani. Sursă foto: Pixabay

Inflația în Statele Unite a ajuns la un record al ultimilor 41 de ani. Președintele american Joe Biden a dat vin pe Rusia și războiul declanșat de aceasta în Ucraina. Specialiștii văd o temperare și cred că vârful inflației a fost atins în martie.

Inflație record în SUA

Preţurile articolelor de zi cu zi au crescut în martie la cele mai ridicate niveluri din primele zile ale administraţiei Reagan, potrivit datelor Departamentului Muncii, citate de CNBC.
Indicele preţurilor de consum a crescut cu 8,5% faţă de un an în urmă, pe o bază neajustată, fiind peste estimarea Dow Jones, deja ridicată, de 8,4%, scrie News.ro.

Există, însă, semne că inflaţia de bază ar fi în scădere, deoarece a accelerat cu doar 0,3% pe lună, mai puţin decât estimarea de 0,5%.

„Vestea cea mare din raportul din martie este că presiunile preţurilor par să se modereze în sfârşit”, a scris Andrew Hunter, economist senior la Capital Economics.

În opinia sa, creşterea din martie „va marca vârful” inflaţiei.

Preţurile alimentelor au crescut cu 1% pe lună şi cu 8,8% în termeni anuali, iar cele energiei cu 11%, respectiv cu 32%, în condiţiile în care preţurile benzinei au crescut cu 18,3% pe lună, impulsionate de războiul din Ucraina şi de presiunea pe care o exercită asupra aprovizionării.

Reacția lui Biden la datele privind inflația

„Bugetul familiei voastre, capacitatea de a face plinul la maşină… nimic din toate astea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război şi comite un genocid la celălalt capăt al lumii”, a declarat preşedintele american Joe Biden.

Acesta a mai spus că „70% din creşterea preţurilor în martie a provenit din creşterea preţurilor la benzină a lui Putin”.

Un discurs similar a avut și după publicarea datelor pe luna februarie: „Familiile încep să simtă impactul creşterilor de preţuri provocate de Putin. O mare contribuţie la inflaţie revine creşterilor de preţuri la gaze şi energie, ca reacţie la acţiunile agresive ale lui Putin”.

În România, rata inflației a trecut de pragul de 10% pentru prima dată în ultimii 18 ani.