Primarul general Sorin Oprescu pare să fi transformat Bucureştiul într-un şantier fără sfârşit, șapte proiecte fiind în lucru în Capitală, în acest moment, care nu se știe când vor fi finalizate, scrie libertatea.ro.
Edilul promite noi termene de finalizare pentru numeroase proiecte, însă zone intens circulate ale Capitalei sunt blocate de ani buni de şantiere deschise de Primărie la care se lucrează în ritm de melc.
Reprezentanţii Municipalităţii au promis că Pasajul rutier de la Piaţa Presei Libere va fi deschis primul, însă lucrările trebuiau încheiate încă din luna mai a acestui an, iar Sorin Oprescu spunea că va face inaugurarea în luna aprilie. Lucrările au costat aproape 75 de milioane de lei din bugetul de stat,iar acum reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că proiectul va fi finalizat la sfârşitul acestei luni.
Lucrările de reabilitare a străzilor şi a liniilor de tramvai de pe şoseaua Pantelimon- şoseaua Iancului au început în iunie 2013 şi ar fi trebuit terminate la sfârşitul anului trecut. Firma responsabilă a intrat însă în insolvenţă, iar totul a stagnat o perioadă bună de timp. Noul termen pentru finalizarea întregii lucrări a fost stabilit astfel: pentru şoseaua Pantelimon, la sfârşitul acestui an, iar pentru şoseaua Iancului, la finalul lunii. Primăria plăteşte pentru acest şantier nu mai puţin de 247 milioane de lei.
Proiectul „Park and Ride” presupune un parcaj subteran pe două niveluri pentru peste 400 de maşini şi un terminal RATB pentru tramvaie şi microbuze, acoperit cu o copertină metalică. Acesta are ca locaţie capătul şoselei Pantelimon. Lucrarea a fost începută în luna noiembrie 2013 şi trebuia terminată în august 2014, după cum scrie pe pancarta pusă pe şantier, dar lucrările nici măcar nu au început.
Un alt şantier care a dat peste cap circulaţia din Capitală este Pasajul subteran Piaţa Sudului, cel mai mare proiect de infrastructură din mandatul primarului Sorin Oprescu. Realizată cu fonduri de la Uniunea Europeană, investiţia se ridică la 127 de milioane de lei. Lucrările au fost demarate în iulie 2014 şi ar trebui finalizate la sfârşitul acestui an.
Drumul Splaiul Independenţei – Ciurel este unul din cele mai controversate proiecte de infrastructură din Capitală. Acesta a fost blocat în martie 2013, după numai trei luni de la demararea lucrărilor, din cauza numeroaselor exproprieri. Potrivit administraţiei generale, un drum expres ar trebui să lege Splaiul Independenţei de autostrada 1. Costul lucrărilor depăşeşte 580 de milioane de lei.
.