Prin efort comun, România și Republica Moldova au salvat trei vieți

Prin efort comun, România și Republica Moldova au salvat trei vieți
Foto: DPA Images / University Of Maryland School

O femeie din Republica Moldova, în stare extrem de gravă, diagnosticată cu ciroză hepatică în fază terminală, a beneficiat de un transplant de ficat de la un donator din România. Este pentru prima dată când în Republica Moldova este transplantat un organ prelevat în România. Aducerea în țară a grefei a fost posibilă datorită unui acord în domeniul donării și transplantului de organe, semnat de reprezentanții agențiilor de transplant din cele două țări, informează TV8.

Sâmbătă, echipa de la Institutul Clinic Fundeni, București a anunțat echipa de transplant din Republica Moldova despre faptul că s-a ivit posibilitatea de transport a unui ficat prelevat de la un donator.

După efectuarea setului de analize necesar, s-a constatat că unul dintre cei patru potențiali beneficiari este compatibil cu organul donat – o femeie de 69 de ani, diagnosticată cu ciroză hepatică de etiologie virală B, Delta.

Încă două vieți salvate

Ficatul a fost adus în Republica Moldova de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) din România, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde la scurt timp, a fost transplantat pacientei.

În baza aceluiași acord, la 26 mai 2022, Republica Moldova a trimis în România rinichii unui donator.  Rinichii au fost prelevați de la un bărbat în vârstă de 41 de ani, aflat în moarte cerebrală, familia căruia și-a exprimat acordul pentru ca aceștia să fie donați.

Astfel, de transplant de rinichi au beneficiat doi bărbați, de 36 și 63 de ani, unul din România și altul originar din Republica Moldova. Rinichii au fost transplantați de medicii de la Centrul Regional de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I Parhon”, Iași.