Metrourile din București vor avea întârzieri. Cum explică Metrorex situația

Metrourile din București vor avea întârzieri. Cum explică Metrorex situația
Foto: Facebook/Metrorex

Trenurile de metrou din București vor avea întârzieri, după ce unele dintre garnituri vor fi retrase din circulație. Garniturile vor fi retrase deoarece Alstom, compania care se ocupă de mentenanță, va opri serviciile din cauza datoriilor Metrorex.

„Flota Metrorex are în exploatare 82 de trenuri. În conformitate cu normativele existente, acestor rame li se efectuează toate reviziile și reparațiile planificate prevăzute în planul de mentenanță întocmit de fabricantul trenului. Alstom Transport SA, prestatorul de servicii de mentenanță și salubritate cu care Metrorex are un contract în vigoare, își reduce activitatea la metrou.

Suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanță efectuată de către Alstom Transport SA, pentru o parte din trenurile de metrou, determină retragerea acestora din circulație, la momentul în care vor ajunge la o scadență a reviziilor (la limita de kilometrii sau interval de timp)”, a transmis Metrorex, într-un comunicat.

Alstom Transport SA asigură mentenanța unui număr de 39 de trenuri dintre cele 82 ale flotei exploatate de Metrorex, scrie Antena3.

Metrourile vor circula cu interval de 10 minute

Intervalele de circulație pe magistrale se vor mări proporțional cu numărul de trenuri care vor fi oprite din cauza neefectuarii reviziilor. Reprezentanții companiei au declarat că trenurile vor veni la 10 minute.

Pentru rezolvarea situației Metrorex va face demersuri, prin efectuarea de plăți, informarea prestatorului asupra tuturor acțiunilor întreprise. De asemenea, se va încerca obținerea de fonduri pentru achitarea obligațiilor de plată la rectificarea bugetară.

Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni