Vasluienii au găsit o soluție ca să cumpere băuturi alcoolice cu voucherele sociale primite de la stat. După ce au aflat că tichetele electronice nu pot fi folosite pentru achiziționarea licorilor tari, unii au decis să le vândă. Ca să facă rost de o sumă de bani cât de mică, persoanele vulnerabila dau cardul și codul PIN, potrivit antena3.ro.
Chiar dacă sunt destinate utilizării stricte de către beneficiari, în cazuri excepționale, în care posesorul nu se poate deplasa la cumpărături, atunci poate încredința tichetele unei persoane dispuse să ajute.
Oamenii nu pot retrage numerar de pe carduri, ele putând fi utilizate doar pentru achiziţionarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri. Astfel de tranzacții sunt ilegale și pot aduce amenzi usturătoare posesorului.
Potrivit legii, este interzisă utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde. De asemenea, este interzisă solicitarea și furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Peste 2,5 milioane de persoane primesc tichete pentru achiziţia de produse alimentare şi mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei.