Cererea globală de cărbune va atinge un nivel record în acest an, transmite Agenţia Internaţională a Energiei

Cererea globală de cărbune va atinge un nivel record în acest an, transmite Agenţia Internaţională a Energiei
Foto: Pixabay

Agenţia Internaţională a Energiei a estimat, joi, în ceea ce privește consumul global de cărbune că este posibil să se apropie în 2022 de recordul absolut de opt miliarde de tone stabilit în anul 2013, pe măsură ce statele din Europa vor căuta să facă economii la gazele naturale din cauza neînțelegerilor cu Gazprom, conform Bloomberg.

„În ciuda încetinirii economiei mondiale şi a carantinelor din China, creşterea explozivă a preţului gazelor naturale, după invazia rusă din Ucraina, impulsionează utilizarea de cărbune la nivel mondial în acest an”, potrivit unui raport al  IEA.

Cererea globală de cărbune va atinge un nivel record în acest an

„Arderea continuă a unor cantități mari de cărbune în întreaga lume întărește îngrijorările legate de climă, deoarece cărbunele este cea mai mare sursă de emisii de CO2 legate de energie”, conform AIE, citat de Digi24.ro.

Consumul crescut a apărut după ce tarifele la cărbune au înregistrat valori record, iar  posibilul embargo ce ar putea fi adăugat de Uniunea Europeană pentru importurile de cărbune din Rusia va aduce noi presiuni în ceea ce privește aprovizionarea.

În 2022, IEA se aşteaptă pentru UE la o creştere a consumului de cărbune cu 7%, mai ales că țările europene au puţine surse pentru aprovizionarea cu gaze.

De asemenea,  cererea mare de cărbune va continua şi în a doua jumătate a lui 2022. Acest lucru se va întâmpla și pentru că mai multe țări din Europa  au prelungit termenul de funcţionare a termocentralelor pe cărbune, respectiv au redeschis câteva termocentrale pentru a garanta aprovizionarea, a mai transmis agenția.

Cu cât va crește cererea de cărbune în 2022

În acest context, în 2022, sectorul producţiei de electricitate va fi cel mai mare contributor la creşterea consumului de cărbune al UE. Așadar,  cererea de cărbune pentru producţia de electricitate va creşte cu 16% anul acesta, preconizează Agenţia Internaţională a Energiei.

Totodată, în 2021, consumul total de cărbune în Europa a crescut cu 14% , având în vedere că economiile şi-au revenit din restricţiile date în perioada pandemiei, măsuri care au dus spre reducerea cererii  în ceea ce privește  electricitatea.