Un pasager cu handicap stă blocat de 2 ore într-un avion aflat în aeroportul Otopeni, pentru că nu avea cine să îl coboare din aeronavă

Un pasager cu handicap stă blocat de 2 ore într-un avion aflat în aeroportul Otopeni, pentru că nu avea cine să îl coboare din aeronavă

Pasagerul se află într-un avion sosit de la Lutton și așteaptă de peste două ore ca personalul aeroportului să-l ajute. Acesta are un handicap locomotor și ar trebui debarcat cu un cărucior special, care să încapă pe culoarul din avion.

Serviciul de care ar trebui să beneficieze pasagerul face parte din obligațiile aeroportului

Este un serviciu pe care aeroportul îl face, nu companiile de handling. Se pare, însă, că personalul din aeroport nu reușește să găsească o soluție pentru a asigura această facilitate.

Surse din cadrul aeroportului au declarat pentru Antena3 că există doar doi angajați care se ocupă de acest tip de servicii.

Este de menționat că, în tot acest timp, nici pasagerii pentru zborul următor nu pot fi îmbarcați în avionul respectiv.

De altfel și Ruxandra Ion a povestit, pe Facebook, o întâmplare dezamăgitoare, pe care a trăit-o înainte de a pleca în vacanță. Cea supranumită „mama telenovelelor” sau „creierul de la Acasă TV” spune că a fost jignită din cauza scuterului de mobilitate la care e nevoită să apeleze, de doi ani încoace.

Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni