Cel mai mare pelerinaj al verii: marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului este prilej de pelerinaj pentru mulţi români ortodocşi.
Zeci de mii credincioşi sunt prezenţi, chiar acum, la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni.
Până la miezul nopţii întreaga zonă răsuna în acordurile Prohodului Maicii Domnului; a urmat slujba şi procesiunea icoanei. Rugăciunile privegherii au continut până în zori.
Românii sosiţi din toate colţurile ţării sau chiar de peste hotare la mănăstirea Nicula s-au rugat împreună pentru iertarea păcatelor şi vremuri mai bune: 20.000 oameni s-au rugat alături de preoţi şi călugări toată noaptea.
Voluntarii transilvăneni au pregătit mii de porţii de mâncare pentru pelerinii care s-au ostenit să vină în Ardeal pentru a se ruga împreună.
La Mănăstirea Nicula se află o icoană cu Maica Domnului pictată în anul 1681; în 1699 a lăcrimat potrivit unor experți austrieci, care au examinat-o.
Credincioșii au venit încă de joi și s-au instalat fie cu corturile, fie în chirie în zonele apropiate pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului.
Tot aici, un număr de 25 preoți s-au pregătit pentru a primi pelerinii pentru săvârşirea Sfintelor Taine iar sjubele de duminică și luni sunt ţinute chiar de Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului.