Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Este cel mai mare pelerinaj al verii. Procesiunea va începe la ora 12.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru transilvăneni are o profunzime aparte.
Zeci de mii de pelerini sunt așteptați astăzi la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, notează Antena3.
Credincioșii spun că se roagă pentru sănătate, liniște și pace. Fiecare credincios are povestea sa și cu mare credința și evlavie se închină la icoană.
https://www.youtube.com/watch?v=9OGiu04_BrM
La mănăstire se găsește icoana pictată în anul 1681 și care în 1699 ar fi lăcrimat potrivit unor experți austrieci, care au examinat-o.
Oamenii se află pe teritoriu încă de joi și s-au instalat cu corturile sau în zonele apropiate și se roagă la icoana Maicii.
La Mănăstirea Nicula sunt pregătiți 25 de preoți pentru spovedanie și 3 preoți pentru împărtășanie, iar la sjuba de duminică și luni va participa Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului.
Procesiunea va începe de la ora 12, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și de PS Macarie, Episcop-vicar de Ruse.
De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.
Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.