În campusurile unităţilor şi instituţiilor de învăţământ ar putea fi interzise activitățile politice, potrivit unui proiect de lege iniţiat de 12 deputaţi PSD şi unul al Minorităţilor.
„În unităţile, în instituţiile de învăţământ, în campusurile aparţinând unităţilor şi instituţiilor de de învâţământ precum şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios”, se arată în proiectul de lege.
Potrivit Mediafax, în expunerea de motive, inițiatorii proiectului arată că „dacă dispoziţia legală ar rămâne cea care este în acest moment în vigoare, cu siguranţă la următoarele scrutinuri electorale, mai exact chiar anul viitor, campusurile unităţilor sau instituţiilor de învăţământ (în special cele universitare) vor fi din nou populate cu evenimente şi acţiuni de tip promovare electorală, acţiuni care vor afecta procesul de pregătire al studenţilor şi îi vor depărta pe aceştia de la procesul de învâţământ”.
Inițiatorii proiectului sunt deputaţii PSD Gheorghe Ciobanu, Tudor Ciuhodaru, Victor Cristea, Adrian-Nicolae Diaconu, Toader Dima, Marian Enache, Florin Gheorghe, Sorin-Avram Iacoban, Laura Marin, Mircia Munteanu, Adrian Solomon, Sorin Constantin Stragea şi deputatul de la Minorităţi Gabriel Dragoş Zisopol.
Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor.