Eveniment
Alexandra Burtă, șefa de promoție a Colegiului Tehnic „Unirea” din Ștei, care a fost eliminată de la BAC împreună cu alți 11 elevi pentru că ar fi copiat, a fost admisă la două facultăți, informează PRO TV.
Fata va studia la Facultatea de Științe Economice, specializare Finanțe Bănci, și la Facultatea de Medicină, specializarea Farmacie, ambele din Timișoara. Alexandra a dat examenele de admitere, după ce a câștigat în instanță prima bătălie cu șefii Educației.
La Facultatea de Științe Economice a fost admisă la buget cu nota 9,57, iar la cea de Medicină, a fost admisă pe un loc cu taxă, având o notă de 6,90.