Gambia a ordonat suspendarea vânzărilor tuturor mărcilor de sirop de paracetamol, după ce zeci de copii au murit din cauza insuficienței renale

Gambia a ordonat suspendarea vânzărilor tuturor mărcilor de sirop de paracetamol, după ce zeci de copii au murit din cauza insuficienței renale
Foto: Pixabay

Marți, Gambia a ordonat importatorilor și farmaciilor să suspende vânzările tuturor mărcilor de paracetamol sub formă de sirop, în timp ce guvernul investighează o posibilă legătură între medicament și moartea a zeci de copii, relatează Reuters.

Şeful serviciului de sănătate al țării din Africa de Vest a declarat că a lansat această anchetă după ce, la sfârșitul lunii iulie, a fost detectată o creștere a numărului de cazuri de leziuni renale acute în rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani.

Nu au fost date nume de mărci

Autoritatea de reglementare a medicamentelor, cunoscută sub numele de Agenția de Control al Medicamentului (MCA), a declarat că nu există date suficiente pentru a justifica interzicerea generală a siropurilor care are substanța activă paracetamol, un analgezic adesea folosit pentru a scădea febra copiilor.

Printre simptomele prezente la copii au fost: incapacitatea de a elimina urina, febră și vărsături care au dus rapid la insuficiență renală.

Nu a fost menționată nicio marcă specific, dar s-a anunțat că unele monster au fost trimise în străinătate pentru efectuarea testului de control al calității.

În Gambia au fost raportate decesele a zeci de copii

Guvernul Gambiei investighează dacă decesele a zeci de copii mici din cauza insuficienței renale din ultimele luni sunt legate de sirop.

Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății au declarat că dovezile ar indica o origine infecțioasă, cum ar fi apa poluată, nu paracetamolul, dar au subliniat că există multe întrebări fără răspuns.