Nicolae Ciucă a recunoscut ancheta corpului de control al premierului desfășurată la Ministerul Mediului în scandalul Blue Air. Premierul a declarat vineri că vor fi identificate adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei Blue Air.
Întrebat dacă există suspiciunea că aceste conturi ale Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a spus: „Există astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze”.
„Aşa cum am spus şi exact cum am menţionat încă de la început, pe de o parte ne asigurăm că cetăţenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în faţa unor astfel de situaţii, iar pe de altă parte, cei care au greşit trebuie să plătească pentru că ceea ce au făcut”, a adăugat premierul.
Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului pentru a verifica modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a blocat conturile de concordat la Blue Air, au precizat, joi, surse guvernamentale.
Potrivit surselor, Agenţia Fondului pentru Mediu nu ar fi trebuit să blocheze aceste conturi, iar ministrul Mediului a explicat că decizia a fost luată de un funcţionar.