Liderul de la Kremlin a declarat, în cursul zilei de astăzi, că Rusia respectă și acționează în strictă conformitate cu acordurile bilaterale „propuse de partea moldovenească” în ceea ce privește securitatea energetică a R. Moldova, transmite Interfax.
„În chestiunile privind securitatea energetică a R. Moldova, acționăm în strictă conformitate cu toate acordurile bazate pe propunerile părții moldovenești”, a declarat Vladimir Putin în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare a ambasadorilor străini la Moscova.
În ciuda ‘beneficiului reciproc” reiterat în discursul amintit, Putin nu a ezitat să avertizeze însă că „Rusia acționează și continuă să acționeze ca un garant al reglementării transnistrene”.
Potrivit sursei citate, președintele Federației Ruse și-a exprimat încrederea că dezvoltarea cooperării dintre Rusia și Moldova, „istoric apropiată” de Federația Rusă, „pe principiile pragmatismului și beneficiului reciproc” vine în sprijinul intereselor fundamentale și reciproce ale celor două state.
În toamna anului trecut, contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”.
Livrările de gaze naturale conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021 iar, de la acel moment, prețul livrărilor a fost majorat de câteva ori.
În urmă cu o lună, „Moldovagaz” a anunțat că a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali, conform presei de peste Prut.