Oamenii rai nu pot fi fericiti, pentru ca nu se pot bucura cu adevarat in inima. Au satisfactii, dar nu bucurie, asta suține controversatul părinte Calistrat.
Preotul de la Mănăstirea Vlădiceni, din judeţul Iaşi a uimit pe toată lumea cu vorbele sale de Duh. În timpul unei sluje, postate și pe contul său de Facebook, Părintele Calistrat îi îndeamnă pe credincioși să nu facă mătănii „până fac aprindere pulmonară”, nici închinăciuni „până li se tasează coloana”, ci să aibă o inimă bună.
Altfel, spune părintele, acestea se numesc exerciții fizice.
„Efectul principal in ceea ce numim noi credință este tăria de a crede și anici nu confundăm cu prostia și cu fanatismul. Să nu credeți că fanaticii sunt oameni credincioși, este o mare înșelătorie. În momentul în care le vezi pe toate îmbrobodite, cu fuste până în pământ, dar plne de draci și de răutate, ele fac pe fanaticele, dar nu sunt fanatice, sunt niște perverse. Fanatismul religios nu este admis. Trebuie să ai inimă bună. Nu îți cere nimeni să mănânci trei grăunțe la trei zile, nu își cere nimeni să dormi în genunchi pe coji de nuncă, nu îți cere nimeni să bați mătănii până faci aprindere pulmonară, nu îți cere nimeni să faci închinăciuni până faci tasare de coloană, ți se cere doar o inimă bună. Altfel se numesc exerciții fizice.
Degeaba îți scade colesterolul și greutatea dacă nu îți scade răutate”, spune preotul ieșean.