Povestea impresionantă a unui bărbat singur din București care încearcă din greu, cu demnitate, să își trimită la școală cei cinci copii

Povestea impresionantă a unui bărbat singur din București care încearcă din greu, cu demnitate, să își trimită la școală cei cinci copii

Realitatea din România, în 2022, este asemănătoare cu cea din țările subdezvoltate în ciuda faptului că țara noastră constituie granița Europei: jumătate dintre copiii României – 1,5 milioane de suflete – sunt afectați de lipsuri, nu au acces la hrană de calitate și suferă de izolare socială și se află pragul abandonului școlar.

Numeroși români, care nu sunt cuprinși în listele unor programe de asistență socială, luptă din greu ca să le pună copiilor o masă caldă sau să-i trimită la școală în condiții demne, relatează Digi 24 prezentând cazul unui tată care își crește singur cei cinci copii, după ce mama i-a abandonat.

Aceștia trăiesc chiar în inima României dar parcă izolați de toți: cel mai mare copil are 11 ani, iar mezinul doar trei anișori.

captura video

Șase suflete dorm într-o singură cameră, pe o canapea

În timp ce tatăl lucrează din greu în construcții, micuții sunt vizitați ocazional de o vecină. Cel mai adesea, sunt nevoiți să aibă singuri grijă unii de ceilalți.

Reporterii au întrebat-o pe o copilă care are grijă de frățiorii ei ce le gătește acestora;  le face paste, o variantă ieftină de potolire a foamei: „– Le fierb….după aceea fac prăjeala, după aceea…tot restul” le povestește Andreea,  mereu zâmbitoare. Visează, ca orice copil, la haine frumoase și jucării.

copii visează să se bucure de o casă călduroasă doar a lor. sursa: captura video

„- Care e cea mai mare dorință pe care o ai tu?” o întreabă reporterul Digi 24.

„- O casă pentru păpușa Barbie, răspunde Andreea fără a sta prea mult pe gânduri. – O mașină cu telecomandă, de fete, dezvăluie o altă fetiță. Adică este cu steluțe și e roz. Și e cu telecomandă”, explică ea.

Traiul în România este greu pentru părinții care încearcă să își întrețină familia doar din salariile modeste

Din banii munciți și strânși cu greu, bărbatul le amenajează celor mici o încăpere doar a lor. Copiii știu din lipsuri cât de mult se vor bucura de ea: – Dulapul o să fie aici, televizorul o să fie acolo.(..) O să fie culoare roz și…cu zâne pe tavan!” le spune Andreea jurnali;tilor amintiți cu același zâmbet senin și inocent.

„Mă credeți că de o săptămână, două săptămâni, lucrez la camera aia și nu pot să o termin, camera fetelor, dormitorul și astea…că nu pot să o termin. De ce? Plec dimineața la ora 6, 6 și 5 plec din casă și mă întorc la 7 – 7 și ceva”, declară tatăl, simțindu-se parcă vinovat că nu se poate împărți între munca asiduă și cea dedicată micuților săi. „Copiii pentru mine…sunt ochii mei din cap”, mărturisește el.

În ianuarie anul trecut, peste 280.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani nu mergeau la școală, reiese dintr-un studiu realizat de fundația „Salvați Copiii”.

Tags: