Vești rele pentru pensionari. Anunţul ASF despre sumele de la pilonul 2: „Randamentul este sub inflaţie”

Vești rele pentru pensionari. Anunţul ASF despre sumele de la pilonul 2: „Randamentul este sub inflaţie
Sursa Foto: Pixabay

Pilonul 2 de pensii ar putea încheia anul pe minus, pentru prima oară de la înfiinţare, potrivit datelor transmise de Asociaţia pentru Supraveghere Financiară (ASF), notează Antena 3.

Astfel, acest lucru s-ar putea traduce în mai puțini bani pentru cei care contribuie la aceste fonduri, mai scrie sursa citată.

Anunț despre pilonul 2: „Randamentul este sub inflaţie”

Persoanele care au ieșit la pensie în anul 2022 au resimțit deja acest lucru, văzând cum au în conturi sume mai mici decât cele așteptate, bani cu care au contribuit în prima jumătate a acestui an.

Peste 5.800 de români care s-au pensionat şi-au retras banii din Pilonul 2 şi au primit 118 milioane de lei.

Potrivit datelor furnizate de ASF, peste 65% dintre ei au avut un profit cuprins între 10% şi 50%.

„Acesta este al treilea an în care randamentul fondurilor de pensii este sub inflaţie, în rest a fost peste inflaţie. Pe lângă acest lucru, avem de-a face şi cu o scădere semnificativă a valorii titlurilor de stat.

Marea investiţie a fondurilor de pensii, două treimi din banii noştri, se duc în titluri de stat emise de guvern, iar valoarea lor a scăzut în acest an.

Prin urmare, aceasta este explicaţia pentru care la acest moment vedem acest recul, dar pe o durată mai lungă de timp, şi dacă lucrurile merge bine, ne aşteptăm ca investiţia în aceste fonduri de pensii să aducă un câştig real şi sustenabil”, a declarat Bogdan Glăvan, profesor în Economie, pentru Antena 3.

Ce informații a transmis ASF

  • peste 5.800 de români care s-au pensionat şi-au retras banii din Pilonul 2 -118.000 lei
  • peste 65% dintre ei au avut un profit cuprins între 10 şi 50%
  • 7,8 milioane de români contribuie la Pilonul II de pensii cu 3,75% din venitul brut lunar
  • contribuţia ar trebui să crească din 2024 la 4,75%.