Patru ruși au fost arestați în Norvegia. Bărbații fiind suspectați de încălcarea unei interdicții de fotografiere, după o serie de arestări similare într-un climat de nervozitate cu privire la siturile strategice ale țării, informează hotnews.
Potrivit sursei citate, cei patru ruși au fost reținuți joi, în nordul țării, într-o mașină înmatriculată în Rusia, iar a doua zi au fost arestați preventiv pentru șapte zile, a precizat poliția regională într-un comunicat.
„Aceștia fuseseră observați anterior fotografiind într-o zonă supusă unei interdicții de fotografiere în regiunea Nordland.
Cei patru, care au sosit din Finlanda la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, au fost arestați cu un volum semnificativ de fotografii, dar neagă acuzațiile, spunând că sunt simpli turiști, a declarat pentru TV2 un oficial al poliției, Gaute Rydmark.
Potrivit poliției, aceștia nu erau echipați cu o dronă, spre deosebire de alți doi ruși arestați în ultimele zile, tot în nordul Norvegiei”, relatează hotnews.
Acum două luni, Ambasadorul Norvegiei la Moscova, Rune Resalanne, a fost convocat la Ministerul Rus de Externe din cauza „comportamentului inacceptabil” al consulului general al Norvegiei, Elisabeth Ellingsen, într-un hotel din Murmansk, la începutul lunii iulie, a transmis agenția rusă de presă TASS.
Diplomația rusă a intervenit în apărarea menajerelor unui hotel și a transmis ministerului norvegian regretul față de acest „incident scandalos” și că diplomația rusă a luat în considerare punctul de vedere al omologilor.
„Ambasadorul Resalanne al Regatului Norvegiei a fost convocat la Ministerul Rus de Externe la data de 04 august pentru comportamentul inacceptabil al consulului general norvegian Ellingsen la hotelul din Murmansk la 06 iulie, care și-a permis să facă declarații rusofobe jignitoare”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului amintit.
„În același timp, am subliniat că, după incident, șederea lui Ellingsen pe teritoriul Federației Ruse este imposibilă”, a adăugat Zaharova.