Femeia care și-a trimis fetița de opt ani să întrețină relații sexuale cu un bărbat de 59 de ani în schimbul unor alimente a fost pusă în libertate, în urma deciziei magistraților Tribunalului Botoşani. Aceștia au decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlul judiciar și “punerea de îndată de libertate a inculpatei”.
Elena Miron a fost arestată pentru 30 de zile pe 14 august, alături de agresorul și mătușa fetei care era complice. Potrivit unor surse ale ziarului Botoșăneanul, femeia a cerut să fie pusă în libertate, motivarea ei principală fiind aceea că vrea să fie alături de fetița ei, după ce chiar ea și matușa copilei o trimiteau acasă la bărbat.
Ororile s-au aflat după ce unui localnic i s-a părut suspect că fetiţa mergea prea des acasă la bărbat şi a anunţat poliţia. Copila mai are patru fraţi cu vârste între 6 luni şi 15 ani. Cu toţii au fost preluaţi de Direcţia pentru Protecţia Copilului.