Palatul Bragadiru este scos la vânzare. Cât cere proprietarul acestuia

Palatul Bragadiru este scos la vânzare. Cât cere proprietarul acestuia
Foto: Facebook/Palatul Bragadiru

Palatul Bragadiru este poziționat în apropierea Palatului Parlamentului, în centrul Bucureștiului și recent a fost scos la vânzare.

Proprietarul vrea 26.000.000 EURO pentru clădirea de 10.000 mp.

Condițiile de cumpărare

Anunțul cu oferta a fost publicat pe un site de imobiliare potrivit căruia „palatul unicat din centrul Bucureştiului, având 10.000 MP CONSTRUITI, dispuşi pe S+P+3 ETAJE, şi având o amprentă la sol 2411MP, şi un teren de 16.490 mp, 87 de încăperi, şi grădina aferentă palatului de 12121 mp” este pus la vânzare pentru o sumă de 26.000.000 euro.

În ofertă mai este specificat faptul că viitorul proprietar poate achiziționa clădirea separat de grădină. Fiecare costă câte 13 milioane de euro cu un comision adăugat de 2%, care revine agenției imobiliare, aproximativ 260.000 euro.

Teatrul Godot funcționează în cadrul Palatului Bragadiru. De asemenea, palatul mai găzduiește evenimente precum nunţi şi botezuri.

Istoria Complexului Arhitectural Palatul Bragadiru începe în anul 1900, iar Clădirea Palatului a apărut prima dată pe planul geografic întocmit de Institutul Geografic al Armatei în anii 1895-1899 și 1911.

Palatul este denumit după fondatorul sau, Dumitru Marinescu Bragadiru. Construcția „Colosului”, așa cum era cunoscută clădirea la începuturile sale, a început în jurul anului 1905.