Enoriași revoltați: Un preot paroh din Cluj și-a îngropat soția în curtea bisericii dintre blocuri

Enoriași revoltați: Un preot paroh din Cluj și-a îngropat soția în curtea bisericii dintre blocuri
Foto: buzznews.ro

Locuitorii unui cartier din Cluj sunt revoltați că în curtea bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, situată foarte aproape de mai multe blocuri de locuințe, a fost înmormântată o persoană, care a fost soția preotului paroh, Petru Varga.

Mormântul a fost săpat foarte aproape de gardul Institutului de Cercetări în Chimie „Raluca Ripan” și la 50 de metri de blocurile de locuințe, notează evz.ro.

„Suntem într-un oraș de cinci stele. Suntem Capitală Europeană a Tineretului și noi ne comportăm ca în Evul Mediu. Ne îngropăm morții pe unde apucăm, în cazul de față în curtea bisericii. Dacă îmi îngrop și eu morții în spatele blocului în care locuiesc, totul va fi bine. Acum asta ne mai lipsea, cimitir lângă blocuri. În zonă trec conducte de apă potabilă, sunt copii care se joacă toată ziua. Cine a autorizat acel cimitir, pentru că suntem siguri că Direcția de Sănătate Publică nici nu știe de caz. Cei de la Agenția de Mediu ce au de spus, dar cei de la Primăria Cluj Napoca”, spune un locatar al unui bloc din zonă.

Oamenii spun că la slujba de înmormântare a participat inclusiv mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, și că nicio autoritate nu și-a dat seama și nu a intervenit pentru a dispune ca persoana decedată să fie îngropată într-un cimitir aurorizat.

Ultima oră