CNSAS: Avem 28 de kilometri liniari de dosare ale fostei securități. Florian Bichir – Săptămânal deconspirăm circa 20-30 de colaboratori ai Securităţii şi trimitem în instanţă

CNSAS: Avem 28 de kilometri liniari de dosare ale fostei securități. Florian Bichir - Săptămânal deconspirăm circa 20-30 de colaboratori ai Securităţii şi trimitem în instanţă
Foto: EVZ

Florian Bichir, membru al  CNSAS, susține că se lucrează la foc continuu pentru deconspirarea celor care au făcut poliție politică. Bichir a declarat la „Vremea întrebărilor” cu Robert Turcescu că la Colegiu lucrează efectiv 43 de investigatori, iar arhiva este formată din 23 de kilometri liniari de dosare ale fostei securități.

Săptămânal deconspirăm circa 20-30 de colaboratori ai Securităţii şi trimitem în instanţă, aşa cum ne obligă legea noastră de funcţionare, cam 5-8 ofiţeri. Ne facem treaba, dar presa vrea numai nume cunoscute, peşti mari. O să mai vină şi din ăştia. Mai avem mult de muncă”, spune Bichir în interviul postat pe Evenimentul zilei.

Avem 28 de kilometri liniari de arhivă, adică dacă pui dosar lângă dosar e jumătate din distanţa Bucureşti – Ploieşti, şi doar 236 de angajaţi. Bine, pe schemă sunt 300, dar din aceştia, fizic, doar 43 de la Direcţia Investigaţii se ocupă de instrumentarea cazurilor. Şi doar 7 consilieri juridici!”, adaugă acesta.

În perioada 2008-2014 au fost trimiși în instanţă 58 de parlamentari sau candidaţi la acestă funcţie, 33 de aleşi locali şi 47 de magistraţi, dar și 72 de ofiţeri care ocupau funcţii publice.

Nu protejăm pe nimeni”, spune Bichir.

Traian Băsescu a contribuit în mare parte la dezvoltarea CNSAS. Fostul președinte a făcut presiuni pentru ca acest Colegiu să-și poată desfășura activitatea în condiții democratice.

Până în 2005 am primit 19.064 volume, ceva ridicol. Ne place, nu ne place, la presiunea preşedintelui Traian Băsescu am primit „grosul”, 1,3 milioane de dosare. Ca să fiu corect până la capăt, ne-a sprijinit mult şi Călin Popescu Tăriceanu care era prim-ministru în acea perioadă. Trebuie să lucrăm cu adevărul! La fel de adevărat este că avem o relaţie excelentă cu ceilalţi deţinători de fonduri arhivistice: SRI, SIE, SIA”, a precizat Florian Bichir.

 

 

Ultima oră
23:25 - Shakira revine în universul FIFA cu noul imn al Cupei Mondiale din 2026. Cum arată primele imagini filmate pe Maracana (VIDEO)
23:24 - Charles Duke, unul dintre cei 12 oameni care au pășit pe Lună, a ajuns în România și i-a inspirat pe tineri: „Țineți-vă antenele ridicate”
22:54 - Deputații din Republica Moldova vor fi obligați să vorbească limba română în plen. Ce reguli noi apar la Chișinău
22:46 - Fritz crede că interimatul lui Bolojan va fi lung: „Cum umblă PSD zilele astea, ca o gâină fără cap, nu am o foarte mare încredere că vor reuși să alcătuiască rapid o majoritate”. Ce spune despre o altă variantă de premier (VIDEO)
22:42 - Căpușele au invadat parcurile și pădurile. Ce trebuie să faci imediat dacă descoperi una pe piele
22:14 - Portugalia și Italia nu renunță la controlul biometric pentru cetățenii britanici. Ce probleme provoacă sistemul EES
22:04 - Un bărbat a făcut un salt cu parașuta de pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea. Poliția a deschis o anchetă
21:55 - Dominic Fritz a explicat ce presupune, mai exact, acordul PNL-USR: „Cred că e direcția bună, mulți îmi spun asta”. Atac direct către Simion
21:40 - Bonnie Tyler, internată de urgență în Portugalia. Artista se află în comă indusă. Cum s-a agravat starea artistei în ultimele zile
21:33 - Ilie Bolojan și Dominic Fritz au bătut palma. Ce decizie au luat și ce mesaj comun au transmis după discuțiile cu Nicușor Dan: „O facem pentru România”