Regele Charles al III-lea al Marii Britanii s-a răzgândit în privința fiului rătăcitor. Prințul Harry și Meghan Markle au fost invitați la momentul istoric al încoronării, în ciuda dezvăluirilor scandaloase făcute de Ducii de Sussex făcute în cartea Spare, scrie cnn.com.
Deocamdată, cei doi nu au confirmat că vor participa la evenimentul din luna mai. Dacă acest lucru se va întâmpla, va fi pentru prima dată când Harry ajunge față în față cu membrii familiei sale de la publicarea cărții în care dezvăluie detalii intime.
Prințul Harry și soția sa, Meghan, au folosit pentru prima dată în mod public titlul regal al fiicei lor, pentru a anunța că a fost botezată. Cei doi copii, care sunt ținuți ascunși de ochii publicului vor fi de acum cunoscuți sub numele de prinț și prințesă, scrie Reuters.
Archie, în vârstă de 3 ani, și Lilibet, în vârstă de 1 an erau eligibili pentru a folosi aceste titluri de când Charles a devenit rege în septembrie anul trecut, potrivit regulilor regale.