Florin Roman, vicepreședintele CJ Alba, a testat eficiența servicilor de la Unitatea de Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Alba.
Roman a primit sesizări de la mai mulți pacienți că timpul de așteptare pentru a fi primiți la consultații este foarte mare.
Așa că politicianul spune că „am făcut o vizită inopinată la secția UPU a Spitalul Județean de Urgență Alba, în calitate de simplu cetățean, cu o eșarfă în jurul gâtului. Am vrut să stau să văd cu ochii mei ce se întâmplă acolo pentru că avem foarte multe reclamații despre modul în care sunt tratați pacienții și sunt primiți ca timp de așteptare”.
Roman a povestit că a stat timp de o oră și jumătate printre pacienți și aparținători în anticamera de la UPU, scrie alba24.ro.
„Prima constatare a fost că nu există o regulă foarte clară de triere a celor care vin cu probleme medicale de restul aparținătorilor. Am numărat 37 de persoane care stăteau îngrămădite în acel spațiu, nu se știa cine e pacient și cine e aparținător”, a spus Florin Roman.
Vicepreședintele CJ Alba spune că „timp de o oră și jumătate cât am stat acolo au fost luați trei pacienți, unul adus cu SMURD-ul, care are prioritate, unul care a fost luat la rând și unul care am avut impresia că a fost luat
După o oră și jumătate de așteptare, Florin Roman a fost observat de personalul medical, iar lucrurile au început să se schimbe.
„M-au observat cei de acolo și au început să se miște mult mai bine. A venit un om de la ordine, care i-au separat. Erau de fapt 15 bolnavi care așteptau și diferența până la 37 erau aparținători. Timp de jumătate de oră s-au făcut practic toate fișele de înscriere pentru a intra în consultație. Am văzut că se poate, practic făceau ceea ce trebuiau să facă de regulă, fără a fi cineva acolo”, a spus Roman.
Liberalul a susținut că a a decoperit și problema adevărată care e la triere.
„Înăuntru, în momentul în care a venit dr. Crișan (n.r. – şeful UPU Alba Iulia), toate paturile erau pline. Erau situații de urgență pe cod roșu, probleme foarte grave. Am discutat cu toți pacienții din toate saloanele de la Urgență. S-au declarat mulțumiți de actul medical, dar nemulțumiți de timpul de așteptare pentru a primi asistență medicală”, spune Roman.
O altă problemă este și lipsa acută a pesonalului de specialitate la UPU.
Potrivit acestuia, există un deficit de 10 medici de urgență și de 30 de asistenți. „E foarte mult și nimeni nu vine. Este a treia oară când s-au făcut concursuri pentru medici de urgență, pentru că majoritatea medicilor de urgență pleacă să lucreze în străinătate unde câștigă mult mai bine, iar în cazul asistenților, posturile se deblochează extrem de greu de către Ministerul Sănătății”, a precizat Florin Roman.
Oficialul a observat și lipsa dotărilor necesare pentru laboratorul de analize – „Pacientul care intră în spital la Urgență, este trimis și plimbat prin spital, la laboratorul de analize, la radiologie, pe zona de computer tomograf. Te plimbă, te duce, și practic timpul de intervenție crește cu aproximativ două ore. La alte spitale, în special în orașele mari, această aparatură există la nivelul UPU. Pacienții nu sunt plimbați prin spital, practic li se fac toate analize, inclusiv raze, tomograf, la nivel UPU”, a spus vicepreședintele CJ Alba.