Comemorare la Cluj pentru victimele incendiului din clubul bucureștean Colectiv: Peste 150 de persoane au depus flori și au aprins lumânări

Comemorare la Cluj pentru victimele incendiului din clubul bucureștean Colectiv: Peste 150 de persoane au depus flori și au aprins lumânări
Foto: romaniacurata.com

Peste 150 de persoane s-au adunat duminică în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde au depus flori și au aprins lumânări pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei de la Clubul Colectiv, în urma căruia 29 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 180 au fost rănite, informează Mediafax.

„Ne-am întâlnit pentru a aduce un ultim omagiu celor are au decedat în Bucureşti, este o comemorare. Am adus şi un banner cu mesajul „Corupţia omoară oameni” prin care am vrut să sugerez oamenilor că, dacă vor schimbare, nu e destul să se schimbe nişte regulamente în cluburi, ci să reacţioneze, să fie proactivi când văd că legea nu este respectată. Schimbarea vine din fiecare dintre noi când nu vom mai tolera lucrurile după principiul „merge şi aşa””, a spus unul dintre participanți, care și-a pierdut un prieten în incendiul de vineri seara.

La evenimentul de comemorare din Cluj a fost prezent și  Valentin Jucan, membru CNA, care a spus că în această perioadă”politicienii ar trebui să stea mai mult acasă”

“Mare din atitudinea lor s-a reflectat în ceea ce s-a întâmplat în aceste zile. Corupţia care le curge prin vene şi-a arătat rezultatele în noaptea fatidică de la Bucureşti”, a spus Jucan.

Aproape 10.000 de oameni participă și în Capitală la „Marșul Tăcerii”. În fața clubului au fost aprinse mii de lumânări și au fost depuse flori în memoria victimelor. (Detalii AICI)

Ultima oră