Compania Lufthansa dă în judecată personalul de zbor care a declanșat greva de săptămâna trecută

Compania Lufthansa dă în judecată personalul de zbor care a declanșat greva de săptămâna trecută
Foto: secundatv.ro

Compania aeriană germană Lufthansa a inițiat procedurile legale împotriva personalului de zbor care a declanșat greva de opt zile de vinerea trecută.

Reprezentanţii companiei aeriene Lufthansa au anunţat, marţi, că au lansat procedurile legale la tribunalele din Dusseldorf şi Darmstadt pentru a contesta greva organizată de sindicatul Ufo, care îi reprezintă pe cei 19.000 de însoţitori de zbor vizaţi de restricţiile privind drepturile de pensionare.

Sindicatul Ufo a anunţat iniţial că însoţitorii de zbor vor intra într-o grevă de opt zile, cea mai lungă grevă de acest fel, care va continua până vineri, notează Mediafax.

Din cauza grevei, compania a anulat, marţi, 136 de curse, dintre care 126 intercontinentale şi zece fiind conexiuni pe teritoriul Europei, după ce compania a anunţat, printre altele, că va mări vârsta de pensionare cu un an, până la 56 de ani.

Ultima oră