Mișcarea Populară nu va vota pentru instalarea guvernului Cioloș, având în vedere persoanele nominalizate pentru funcțiile de miniștri și programul de guvernare, a susținut liderul formațiunii Traian Băsescu.
„Este nevoie să ne clarificăm poziția, așa micuți cum suntem, față de învestirea guvernului de tehnocrați care va avea loc mâine. În primul rând, ținem cont de faptul că guvernul și-a asigurat susținerea. Prin declarația PSD și a PNL este clar că guvernul USL va avea o mare majoritate în Parlament. Ca atare, nu este nevoie de un partid micuț, cu doar opt voturi în Parlamentul României, pentru susținerea unui guvern tehnocrat”, a declarat Traian Băsescu.
„L-am citit (programul Guvernului Cioloș – n.r.) cu atenție, cu atenția unui om cu experiență în a înțelege un program politic.Vă pot mărturisi că nu am văzut program mai sterp al vreunui Guvern politic decât acest program al unui guvern de tehnocrați. ‘ Vom licita cinci tronsoane de autostradă, vom demara construcția a trei spitale, vom demara reforma curiculară pentru clasele I-IV, vom demara reforma administrației publice începând cu primăriile’, nimic din toate acestea. Veți vedea o listă de enunțuri fără valoare din punct de vedere al credibilității. Astfel de enunțuri nici măcar partidele nu și le permit, darămite un guvern de tehnocrați”, a mai susținut liderul Mișcării Populare.