Irina Begu a învins-o extrem de clar pe Sara Errani, miercuri, în turul II de la Roland Garros, și își continuă parcursul în competiția de pe zgura pariziană.
Irina Begu (27 WTA, 32 de ani) a cedat doar trei ghemuri în partida cu Sara Errani (73 WTA, 36 de ani), reușind să închidă duelul după doar o oră și 13 minute, scor final 6-3 / 6-0.
A fost al treilea duel direct consecutiv pe care îl câștigă românca, dintr-un total de șase.
Irina Begu este singura româncă rămasă în competiția de la Paris. Celelalte două conaționale prezente pe tabloul principal ale actualei ediții, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, au fost eliminate încă din primul tur.
Aflată la doar cinci poziții distanță de cea mai bună clasare din carieră, Irina mai are doar un tur de trecut pentru a-și egala cel mai bun rezultat înregistrat la Openul Francez, și anume optimea de finală jucată în 2022.