În Brandenburg, Germania, un copil în vârstă de doar 13 ani a furat mașina bunicului său din fața casei și a pornit la viteză pe autostradă. Autoritățile au început căutările de trei zile, însă băiatul a reușit să scape de agenții de poliție în câteva rânduri, sfidând orice încercare de prindere. Nu se cunoaşte motivul tânărului, nici câtă benzină mai are în rezervor.
Tânărul a decis să-și viziteze bunicul în Glienicke/Nordbahn, dar într-o duminică după-amiază, fără să fie observat, a luat cheile mașinii care era parcată în fața casei. A urcat în mașină și a plecat, fără ca direcția sa fie cunoscută. Puțin mai târziu, martorii l-au văzut pe tânăr conducând Mercedes-ul în centrul orașului Glienicke/Nordbahn. După aceasta, urma lui s-a pierdut, conform relatărilor publicației germane Bild.
Conform informațiilor furnizate de poliție, băiatul a fost declarat oficial „dispărut”. S-a precizat că provine dintr-un mediu familial „cu anumite probleme”. În prezent, custodia sa a fost preluată de un centru de ajutor pentru tineri.
Luni seara, pe autostrada A24 în direcția Berlin, o mașină furată, un elegant Mercedes E 350 negru din anul 2012 cu transmisie automată, a fost observată în trafic de către o patrulă de poliție. Surprinzător, tânărul șofer care se afla la volan avea doar 13 ani. Fiind conștienți că atât băiatul cât și mașina sunt căutați de autorități, oficialii au intervenit hotărâți să-l scoată din circulație.
„Colegii s-au așezat în fața Mercedes-ului cu lumini albastre clipind și i-au rugat pe copilul de la volan să-i urmeze. Au vrut să-l oprească în zona de odihnă Linumer Bruch dintre Kremmen și Fehrbellin”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. Dar în momentul în care polițiștii și-au tras mașina de patrulare în parcare, băiatul a pus piciorul jos pe acceleraţie și a mers în viteză pe autostradă. Purtătorul de cuvânt: „Colegii nu l-au mai putut umări”. Într-un limbaj simplu: mașina de patrulare nu a putut ține pasul cu viteza copilului, scrie Observatornews.
Situația tânărului de 13 ani este încă incertă, iar direcția în care se îndreaptă și destinația sa rămân neclare. În trecut, acesta a reușit să scape deja de opt ori și să dispară pentru zile întregi. El este, de asemenea, cunoscut polițiștilor pentru diverse infracțiuni, însă până în prezent nu a suferit consecințe pentru aceste acțiuni ilegale.
Un anchetator a declarat pentru BILD: „Băiatul nu mai arată ca un copil. Este neobișnuit de înalt pentru vârsta lui și arată mai în vârstă decât este în realitate”.
Când bunicul a constatat că nepotul și mașina au dispărut, a informat imediat tatăl vitreg al băiatului, care, la rândul său, a contactat poliția pentru a raporta dispariția. „Deocamdată nu avem nicio indicație despre locul în care se află”, a spus purtătorul de cuvânt al poliției. Fugarul nu s-a prezentat încă la centrul său de ajutor.
Nu se știe dacă Mercedes-ul avea rezervorul plin de combustibil. Speranța poliției: „Băiatul ar putea rămâne fără benzină la un moment dat”.