Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a vorbit despre procesul pe Schengen pe care l-a deschis la CJUE, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a reafirmat că firmele românești se pot alătura acțiunii și pot cere despăgubiri Austriei.
„În primul rând, frumusețea Uniunii Europene constă în faptul că ne oferă foarte multe oportunități pentru a debloca situații pe care statele le creează – și iată că Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, prin articolul 65, ne oferă nouă, ca cetățeni și, evident, entităților juridice, posibilitatea să ne adresăm Curții de Justiție a Uniunii Europene atunci când constatăm că instituțiile europene nu acționează, deși au obligația, prin tratate, să pună în operă anumite decizii care vizează majoritatea cetățenilor Uniunii Europene. În cazul de față, avem chestiunea Schengen”, a declarat liderul PMP.
„Având în vedere că de mai bine de 12 ani Consiliul de Miniștri de Interne nu ia o decizie pe care are obligația să o ia… Pentru că aici nu discutăm doar de atribuțiile Consiliului Uniunii Europene, discutăm de un întreg mecanism, Comisia Europeană evaluează și propune, Parlamentul aprobă și, evident, cu unanimitate de voturi, miniștri de interne pun în operă această propunere, și anume de a deschide spațiul fără frontiere pentru un stat sau altul. În cazul nostru, vedem aici un abuz de putere din partea Austriei și, pentru că putem ataca la Curtea de Justiție acest abuz de putere, am și făcut acest lucru, dar el a necesitat niște pași”, a adăugat el.
„Companiile românești care se simt discriminate pentru că nu le este permis accesul pe piața unică europeană pot face alături de mine același lucru și, evident, dacă pot demonstra că au avut de suferit pierderi consistente tocmai pentru că le este îngrădit accesul la piața unică europeană, pot solicita, bineînțeles, și despăgubiri”, a continuat Eugen Tomac.
Întrebat ce pași trebuie să parcurgă firmele românești interesate, oficialul european a explicat: „În primul rând, să își facă o evaluare foarte aplicată pe ceea ce consideră că se încadrează la acest capitol ce ține de discriminare și nu numai. Evident, după ce ne contactează, le punem la dispoziție toată documentația necesară pentru a interveni în acest proces”.